Sfântul Nifon, Episcop de Constantiana

În acea noapte Sfântul Nifon a făcut rugăciune îndestulată pentru sine şi pentru turma să şi i s-a arătat îngerul Domnului, mângâindu-l şi întrebându-l pe dânsul despre odihna care i s-a pregătit lui. Iar în vremea cântării Utreniei, a început focul durerii trupeşti să-l ardă foarte mult. Pentru aceea a zis ucenicului său: "Fiule, să-mi aşterni o rogojină pe pământ". Iar acela făcând aşa, fericitul s-a culcat pe ea, fiind foarte bolnav. După ce s-a făcut ziuă, a venit la dânsul marele Atanasie şi, aşezându-se lângă dânsul, a zis: "Părinte, are omul oarecare folos din boală sau nu? "Sfântul a răspuns: "Precum se curăţă aurul de rugină, arzându-se în foc, aşa şi omul bolnav se curăţeşte de păcatele sale". Tăcând puţin, apoi a plâns. După aceastaa zâmbit, s-a luminat faţa sa şi a zis: "Bine aţi venit, sfinţilor îngeri". După puţin iarăşi a zis: "Bucuraţi-vă, sfinţilor mucenici". Şi s-a luminat faţa lui mai mult. După puţin timp a zis: "Mulţumită vouă, fericiţilor prooroci". Atunci s-au deschis ochii Sfântului Atanasie şi a văzut că sfântul era sărutat de toate cetele sfinţilor unul câte unul. Apoi Nifon a zis, zâmbind: "Bucuraţi-vă, preacuvioşilor sfinţiţi şi toţi sfinţii". Şi a tăcut. După puţin a strigat: "Bucură-te cea cu dar dăruită, lumina mea cea preafrumoasă, ajutătoarea şi tăria mea; bine te voi cuvânta pe tine, ceea ce eşti bună, că îmi aduci aminte de mila darului tău". După această a tăcut şi s-a luminat faţa lui ca soarele, încât s-au înspăimântat toţi cei ce erau de faţă. Atunci s-a simţit şi un miros de bună-mireasmă. Astfel şi-a dat cinstitul şi sfinţitul său suflet în mâinile lui Dumnezeu, în douăzeci şi trei ale lunii decembrie. Şi s-a făcut prin toată cetatea multă plângere şi tânguire şi l-au îngropat cu cinste în biserica cea mare a Sfinţilor Apostoli, slăvind pe cel Preamilostiv asupra păcătoşilor, pe Dumnezeul Cel minunat întru sfinţii Săi, pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh în veci. Amin.