Sfântul mucenic Elefterie a fost chinuit cu foame în temniţă multe zile; iar cel ce a trimis altădată hrană lui Daniil prin Avacum şi lui Ilie prin corb, Acela n-a trecut cu vederea nici pe Elefterie, care se topea de foame, ci îl hrănea cu hrană îngerească. După această a poruncit tiranul să aducă nişte cai sălbatici şi să-l lege de ei, ca fiind târât de dânşii şi rupându-se, să moară. Dar în zadar îşi pierdea vremea şi se muncea, căci pe când el, neînţeleptul, nepriceputul, necuratul nu înceta cele rele a cugeta asupra sfântului, Domnul cel Atotputernic nu întârzia a trimite din înalt ajutor. Şi a venit îngerul Domnului şi a dezlegat pe Elefterie şi, răpindu-l din mâinile celor ce-l munceau, l-a suit într-un munte, aproape de cetate, la loc pustiu unde sălăşluiau fiarele sălbatice. Acolo sfântul mucenic, înălţând laude lui Dumnezeu, vieţuia împreună cu fiarele, blânde ca nişte oi, fără frică, pentru că leii şi urşii îl înconjurau şi se gudurau auzind glasul său şi, că robii, urmau domnului său, slujindu-l şi păzindu-l. După câtăva vreme, au aflat de dânsul şi vânătorii care umblau după vânat prin pustie şi au spus împăratului Adrian, care a trimis ostaşi îndată că să-l prindă pe Elefterie. Mergând şi năvălind asupra lui ostaşii, au năvălit fiarele asupra lor şi i-ar fi sfâşiat pe dânşii, de nu le-ar fi oprit sfântul şi de nu le-ar fi trimis în pustie; iar el a purces cu ostaşii spre împărat, bucurându-se de parcă ar fi mers la ospăţ, vorbind cu dânşii pe drum despre Împărăţia lui Dumnezeu şi despre focul gheenei, care era pregătit închinătorilor de idoli, încât i-a făcut creştini şi i-a botezat pe cei ce erau cu dânsul, fiind aproape cinci sute şi au venit la împăratul Adrian, la Roma. Iar acesta l-a osândit spre mâncarea fiarelor – trimiţând asupra sa o leoaică foarte sălbatecă şi neîmblânzită, care mai întâi s-a pornit cu iuţeală asupra sfântului, dar pe urmă s-a domolit şi şi-a plecat botul la picioarele lui şi i-a lins talpele, de parcă ar fi avut glas şi a înţeles de sfânt, smerindu-se înaintea lui. Nici aceste minuni nu le-a crezut tiranul împărat, ci a crezut că leoaica era parte femeiască, care nu are atâta putere şi de aceea n-a vătămat pe sfânt. Deci a poruncit să aducă un leu de parte bărbătească, dar şi acesta, văzând pe sfânt, s-a arătat mai blând ca leoaica; şi acesta îi lingea şi-i săruta picioarele, se juca şi se gudura pe lângă el bucurându-se, arătând înţelegere şi dragoste către sfânt. Cei din jur, care aveau ochii sufleteşti deschişi, văzând şi aceste minuni, au strigat: „Mare este Dumnezeul creştinilor”.
