Cuviosul Daniil Stâlpnicul

În acea vreme împăratul fiind pornit de duhul lui Dumnezeu, a scris patriarhului să ia împreună cu el clerici mulţi, să se ducă la marele Daniil şi să-l sfinţească preot. Ducându-se patriarhul cu clerul său şi ajungând la turn, a zis către cuviosul că de multă vreme dorea să-l vadă, dar a fost ocupat cu treburile bisericii; iar acum - zise el - am venit să te văd şi să mă învrednicesc de cuvintele şi rugăciunile tale. Patriarhul a zis celor ce au venit cu el să pună scară ca să se urce la dânsul. Iar sfântul a zis către el: "În zadar te-a pornit spre atâta osteneală cel ce te-a trimis la noi". Sfântul, zicând acestea, patriarhul s-a mirat şi s-a spăimântat, cum a cunoscut că venirea lui nu era cu bunăvoinţă, ci din poruncă, că niciodată n-ar fi venit la dânsul de n-ar fi fost trimis de împărat. Apoi patriarhul şi ceilalţi ce erau cu dânsul mult au rugat pe sfânt că să poruncească să pună scara, să se suie la dânsul, dar el nu voia deloc. Atunci era zăduf şi arşiţă de soare şi patriarhul, văzând mulţimea poporului slăbind de zăduf şi de sete, a poruncit ca, stând acolo jos, arhidiaconul să înceapă rugăciunea cea obişnuită la hirotonie. Deci, rugându-se şi citind rugăciunile cu care se sfinţeşte preotul, a sfinţit pe Sfântul Daniil în preot, deşi sta departe de dânşii în înălţimea turnului. Şi toată mulţimea poporului striga: "Axios", adică, vrednic este. Atunci fericitul Daniil, văzând voia lui Dumnezeu, a poruncit să pună scară şi, primind semnele preoţeşti din mina patriarhului, s-a împărtăşit cu dânsul, cu preacuratele şi dumnezeieştile Taine şi rugându-se pentru toţi care veniseră acolo, i-a liberat cu pace într-ale lor.