Sfântul Ioan Gura de Aur

Sosind vremea în care se culeg strugurii, când toţi oamenii ies la viile lor, a ieşit şi împărăteasa şi se plimba prin viile împărăteşti. Atunci, trecând pe lângă via lui Teognost - pentru că nu era departe de viile împărăteşti -, a văzut că este frumoasă şi intrând într-însa a tăiat un strugure cu mâinile sale şi l-a mâncat. Şi era acest obicei împărătesc că, dacă intră împăratul său împărăteasa în vreo vie străină şi mânca struguri, stăpânul acelei vii să nu mai aibă stăpânire peste dânsa, ci să fie numărată între viile împărăteşti, iar stăpânului viei să i se dea sau preţul pentru via sa sau altă vie, în locul aceleea, de la împăratul. Deci, după acest aşezământ împărătesc, împărăteasa a poruncit să scrie via lui Teognost între viile împărăteşti. Aceasta a făcut-o gândind în două feluri; pe de o parte să facă necaz văduvei şi copiilor ei, căci se mâniase pe dânsa, pentru că aflase că a alergat la Sfântul Ioan şi i-a spus lui toată nevoia să; iar pe de alta, fiindcă ea căuta pricină asupra Sfântului Ioan, cum să-l izgonească din scaun, pentru că ştia că dacă el ar fi aflat de aceasta, nu va tăcea nicidecum şi se va scula împotriva ei pentru văduva cea nedreptăţită. Şi astfel, de aici se va face pricină şi se va săvîrşi lucrul cel gândit, ceea ce s-a şi făcut. Văduva aceea năpăstuită a venit la fericitul şi, tânguindu-se, i-a spus cum împărăteasa i-a luat via, cea mai de pe urmă nădejde pentru chiverniseala copiilor săi, iar Sfântul Ioan îndată a trimis scrisoarea sa către împărăteasă, prin arhidiaconul Evtihie, vorbindu-i de milostivire, aducându-i aminte de viaţa cea bună a părinţilor săi şi de faptele cele bune ale împăraţilor celor mai dinainte. Şi, mai aducându-i aminte de frica lui Dumnezeu şi de judecata cea înfricoşată a Lui, a rugat-o să întoarcă via văduvei celei sărace. Ea a scris înapoi Sfântului cu asprime, neplecându-se învăţăturilor lui, nici ascultând rugămintea; ci punea înainte legile împărăteşti cele vechi şi, ca şi cum ar fi fost nedreptăţită de Sfântul, se lăuda că nu va răbda o mustrare ca aceea. Astfel zicea: "Mă înfrunţi cu cuvintele tale ca şi cum aş face nedreptate şi fărădelege, neştiind aşezămintele împărăteşti; m-ai năpăstuit cu vorbele tale şi nu voi răbda până la sfârşit să fiu defăimată de tine". Sfântul Ioan, citind scrisoarea aceea, s-a dus la palat la împărăteasa şi, şezând lingă dânsa, a început a o sfătui iarăşi cu cuvinte blânde, vorbindu-i mai mult decât întâi şi rugând-o să dea înapoi via văduvei. Ea a zis: "Ţi-am scris ce este aşezat pentru vii de împăraţii cei de demult; să-şi ia văduva altă vie în locul aceleia sau să-şi ia preţul pentru dânsa". Sfântul a zis: "Nu-i trebuie ei altă vie, nici nu cere preţ pentru dânsa, ci pe a să o cere; dă-i dar înapoi via ei". Împărăteasa a zis: "Nu te împotrivi aşezămintelor împărăteşti celor de demult, că nu-ţi va fi spre bine o împotrivire ca aceasta". Ioan a răspuns: "Nu pune înainte aşezămintele şi legile pe care le-au aşezat împăraţii păgâni, pentru că nimic nu te opreşte pe tine a strica o lege nedreaptă şi a aşeza altă dreaptă, fiind împărăteasă bine credincioasă. Deci, dă înapoi via celei nedreptăţite, ca să nu te numesc pe tine a doua Isabelă şi să moşteneşti împreună cu ea şi blestemul". Acestea zicând Sfântul, s-a aprins împărăteasa de mare mânie şi a răsunat palatul de strigarea ei, dovedind răutatea cea tăinuită în inima sa, zicând: "Eu însămi mă voi răzbuna asupra ta şi de acum nu numai că nu voi da via văduvei, dar nici alta în locul aceleia şi nici preţul nu voi porunci să-i dea. Iar ţie îţi voi da pedeapsă pentru ocara aceasta". Deci a poruncit să scoată pe Sfântul Ioan cu sila din palat. Cu astfel de ocară ieşind Sfântul patriarh de la împărăteasă, a poruncit lui Evtihie arhidiaconul, zicându-i: "Spune portarilor bisericii ca atunci când va veni împărăteasa la biserică, să închidă uşile, să n-o lase să intre, precum şi pe toţi cei care vor veni împreună cu dânsa, şi să-i spună că Ioan a poruncit să se facă aşa". Sosind praznicul Înălţării Sfintei Cruci şi adunându-se tot poporul în biserică, apoi venind şi împăratul cu toţi boierii săi, a venit şi împărăteasa cu toată curtea. Iar când a văzut-o portarul venind, a închis înaintea ei uşile bisericii, nelăsând-o să intre înăuntru, după porunca patriarhului. Şi când strigau slugile: "Deschideţi împărătesei!", portarii răspundeau: "Patriarhul a poruncit să n-o lăsăm". Iar ea, umilindu-se de mânie şi de ruşine striga, zicând: "Vedeţi toţi şi înţelegeţi ce fel de necinste îmi face acest om. Toţi intră în biserică şi numai pe mine singură mă opreşte; au doară nu este drept să mă răzbun asupra lui şi să-l izgonesc din scaun?" Aşa strigând ea, unul din cei ce venise cu dânsa, având sabie, a scos-o şi a întins mâna ca să lovească cu sabia în uşă şi îndată i s-a uscat mina şi s-a făcut ca moartă. Văzând împărăteasa şi toţi cei împreună cu dânsa, s-au temut foarte şi s-au întors înapoi. Iar cel cu mână uscată a intrat în biserică şi a stat în mijlocul poporului cu mare glas strigând: "Miluieşte-mă, stăpâne sfinte, şi-mi tămăduieşte mina aceasta uscată care a îndrăznit a lovi asupra sfintei biserici; am greşit, iartă-mă". Iar Sfântul, cunoscând pricina uscării mâinii, i-a poruncit să se spele în spălătorul altarului şi spălându-se, îndată mâna s-a făcut sănătoasă. Apoi tot poporul, văzând o minune ca aceasta, a dat laudă lui Dumnezeu. Şi nu s-au tăinuit acestea toate nici înaintea împăratului. Dar împăratul, ştiind obiceiul cel rău al împărătesei, tăcea ca şi cum n-ar fi ştiut nimic. Iar pe Sfântul Ioan îl iubea mult şi-l ascultă pe el cu plăcere, însă împărăteasa mereu căuta vicleşug pentru izgonirea Sfântului Ioan, care lucru l-a şi săvârşit degrab.