Sfântul Arsenie şi Sfântul Paisie

„Mai erau două ore până la apusul soarelui, scria Stareţul, şi în timp ce citeam manuscrisul, m-a cercetat Cuviosul Arsenie. Şi, precum învăţătorul îl mângâie pe elevul care a scris bine lecţia, tot astfel a făcut şi cuviosul. Vederea lui mi-a lăsat în inimă o dulceaţă negrăită şi o bucurie cerească, pe care nu am putut-o suporta. Am început să alerg în jurul Colibei ca un nebun şi îl strigam, deoarece credeam că îl voi găsi”.Această apariţie a sfântului l-a cutremurat pe Stareţ. După aceasta Stareţul a făcut portretul sfântului în creion, după care maicile de la Suroti au pictat o icoană. Dar aşa cum spunea Stareţul, „prima icoană nu semăna prea bine cu cuviosul. De aceea am stat lângă ele tot timpul cât au pictat a doua icoană a cuviosului şi le-am spus: «Aşa şi aşa să o faceţi»”. Şi astfel a fost pictată cunoscuta icoană a Cuviosului Arsenie, care redă pe deplin trăsăturile lui.Stareţul credea cu tărie în sfinţenia Cuviosului Arsenie. Cu toate acestea a spus maicilor să nu îi pună aureolă la icoană, nici să o aşeze pe iconostas cu icoanele sfinţilor. Când Stareţul a fost întrebat de ce nu vrea să fie pusă sus pe iconostas, a răspuns: „Dacă vrea, să se ridice el singur”. Adică să intervină pentru a i se face canonizarea. De asemenea şi matriţa de oţel cu care făcea iconiţe ştanţate ale cuviosului, a făcut-o fără aureolă. Iar cărţii sale i-a pus titlul: „Părintele (nu Sfântul) Arsenie Capadocianul”. A aşteptat ca mai întâi Biserica să-l recunoască drept sfânt şi numai după aceea a pus aureolă la icoană şi la ştanţă şi a scris „Sfântul Arsenie”.Înainte de canonizarea oficială, Stareţul însemnase în Mineiul pe octombrie în ziua de 28 în dialect farasiotic, următoarele:Astăzi, 10 noiembrie 1924 pe noul calendar, iar pe cel vechi, 28 octombrie, s-a mutat la cele veşnice omul lui Dumnezeu, Ieromonahul Arsenie (liagiefen- di) din Farasa Cezareii. Să avem binecuvântarea lui. Paisie monahul.(Ieromonahul Isaac, Viaţa Cuviosului Paisie Aghioritul, traducere de ieroschim. Ştefan Nuţescu, Schitul Lacu – Sfântul Munte Athos, editura Evanghelismos, Bucureşti, 2005, pp. 198-199)