Maica Domnului cu Pruncul pictată de Popa Luca din Iclod pentru biserica din Ilişua

„(...) am văzut că din ochii micuţului Iisus, aşa cum era pictat, şi din ambii ochi ai Fericitei Fecioare, a curs câte o umezeală în formă de picătură, nu numai o dată sau de două ori, ci de mai multe ori”, era declaraţia unuia dintre martorii ascultaţi sub jurământ în ancheta referitoare la lăcrimarea icoanei de la Ilişua din ianuarie-iulie 1730.Evenimentul nu surprinde prin inedit, deoarece la începutul anului 1699 miracolul lăcrimării icoanei Maica Domnului cu Pruncul de la Nicula este recunoscut de autorităţile politice şi de cele religioase din Transilvania. Momentul a fost succedat de o procesiune fastuoasă a icoanei către capela din localitatea Benediug (azi Mănăstirea, jud. Cluj), reşedinţa celui mai important nobil din zonă, contele Sigismund Kornis. Imediat a început ancheta pentru verificarea minunii lăcrimării, întocmindu-se o comisie care a consemnat declaraţiile martorilor părtaşi la vărsarea lacrimilor. Lista persoanelor anchetate debutează cu Mihai Popa, preot slujitor în biserica de la Nicula, care-l reclamă ca autor al icoanei pe pictorul Luca din Iclod, fiind donată de nobilul Ioan Cupşa pentru biserica din Nicula. Acestuia i-a urmat contele Sigismund Kornis care declară: „Am văzut cu ochii mei lacrimile din ochii Preasfintei Fecioare Maria”. Au fost ascultaţi sub jurământ douăzecişiopt de martori, care au susţinut lacrimile vărsate din ochii Maicii Domnului. Odorul revine în posesia comunităţii din Nicula unde de peste trei veacuri este cinstit cu mare evlavie, iar tiparul iconografic al Maicii Domnului Hodighitria: cea care arată calea, a fost frecvent reprodus de pictorii din Transilvania în secolele XVIII-XIX.Icoana Maica Domnului cu Pruncul pictată la 1673 pentru biserica din localitatea Ilişua (jud. Bistriţa-Năsăud) de acelaşi pictor, Luca din Iclod, a plâns în anul 1717. Miracolul lăcrimării, cunoscut doar de câteva persoane din comunitate, printre care şi preotul din aceea vreme, Rus Dumitru, a fost tăinuit. Secretizarea minunii pare a fi sinonim cu păstrarea icoanei în biserica pentru care a fost pictată, taină care nu a durat decât doisprezece ani. Misterul a fost păstrat până în luna februarie din anul 1729, moment în care icoana Maica Domnului cu Pruncul de la Ilişua lăcrimează din nou. Icoana a fost dusă cu acest prilej în capela din castelul contelui Kornis de la Benediug, comandându-se o anchetă care a demarat în ziua de 20 ianuarie 1730, fiind continuată în 24 ianuarie şi în 11 februarie cu scopul de a stabili autenticitatea minunii. Au fost consemnate declaraţiile de la cinsprezece martori, documentul păstrându-se în arhiva familiei Kornis şi ulterior în Arhivele Naţionale din cadrul Serviciului Judeţean Cluj. Martorii anchetaţi au răspuns la întrebări privind: autorul icoanei, donatorul şi anul în care a fost realizată, oferind informaţii şi asupra momentului şi locului în care icoana a vărsat lacrimi.Răspunsurile oferite la întrebarea: „(...) ai văzut dacă acea icoană a Fericitei Fecioare (...), ar fi plâns sau s-ar fi umezit în aceeaşi biserică din Ilişua, sub ce formă şi câte zile?”, susţin miracolul lăcrimării icoanei. Expresiile folosite de martori cu privire la minunea vărsării de lacrimi sunt profunde: „umezeală în formă de picătură, nu numai o dată sau de două ori, ci de mai multe ori”, „umezeală pe faţa ei”, „se umezise şi avea picături”, „se umezea la ochi şi în jur”, „umezeala de pe obraz şi picături ca de ploaie în jurul ochilor”, „faţa se umezea în forma măciuliilor unor ace cu gămălie” „şi asemenea transpiraţiei omului în timpul verii”. Unii dintre aceştia, pentru mai multă convingere, s-au încumetat să şteargă cu o basma de mătase umezeala de pe obraz şi picăturile ca de ploaie din jurul ochilor, care au apărut din nou umezind icoana.La declaraţiile martorilor se adaugă şi afirmaţia făcută de arhidiaconul comitatului Solnocul Dinlăuntru, Laurenţiu Menesagi, cu următorul conţinut: „Auzind că icoana Fericitei Fecioare din biserica românească din Ilişua, care este în nobilul comitat Solnocul Dinlăuntru, a plâns, m-am dus acolo şi, cercetând icoana Fericitei Fecioare din mijlocul altarului, am văzut cum transpira cu picături în jurul ochilor, am şters transpiraţia cu o bucăţică curată de bumbac şi, după această ştergere, acea bucată de bumbac a fost pusă într-o cutiuţă de măritul nobil domn Torma Miklos cel bătrân, prefectul suprem de acum al nobilului comitat Solnocul Dinlăuntru, pe care o păstrează la el până în ziua de azi; icoana este pictată pe lemn şi, cum biserica era cam întunecoasă, am dus-o în faţa ferestrei să văd dacă nu cumva este vreo făcătură, dar n-am observat nimic pe interior şi, punând la loc icoana, m-am întors după vreun sfert de oră. Această icoană a fost dusă de excelenţa sa măritul conte Kornis Sigismund, gubernator transilvan, în capela din castelul său din Benediug şi pusă pe altar unde este ţinută până în ziua de azi”.Din declaraţiile martorilor aflăm şi despre vizita făcută de către Popa Dimitrie, fostul paroh din Ilişua, care s-a interesat despre icoană, confirmându-i-se că aceasta a plâns. Adeverirea îl impulsionează pe preot să declare „că pe vremea când locuia la Ilişua a plâns de asemenea, dar nu a dat în vileag”, fiind în discuţie prima lăcrimare a icoanei din anul 1717.Inscripţia păstrată pe rama inferioară a icoanei şi în colţul drept are datarea şi consemnează donatorii: Robul lui Dumnezeu Matei şi soţia sa Aniţa şi copiii lui, Griga, Ştefan, Ioana, au făcut această icoană şi au dat-o la biserica Sfântului Ioan în satul Ilişua.Anul domnului 1673, luna februarie. Fiul comanditarului, Stanci Simon, dă mărturie despre icoana dăruită de răposatul său părinte bisericii din Ilişua: „Icoana cu pricina a fost făcută la cererea tatălui meu, Stanci Griga, pe vremea când era încă fecior, de un iconar pe nume Luca”. Declaraţiile martorilor susţin realizarea acestei icoanei, ca şi în cazul celei de la Nicula, de către pictorul Popa Luca din Iclod, care probabil nu mai trăia în 1699, anul lăcrimării icoanei de la Nicula, ca să dea mărturie de pictura realizată cu optuăsprezece ani mai devreme, aşa cum vedem că s-a întâmplat în alte cazuri similare.Cele două icoane care au vărsat lacrimi, pictate de Popa Luca din Iclod, ilustrează două tipuri iconografice diferite. Cea de la Nicula înfăţişeză imaginea Hodighitria: cea care arată calea, cu Maica Domnului care-L ţine pe Prunc pe braţul stâng, întinzându-şi mâna liberă către micul Iisus. Pruncul face gestul de binecuvântare şi are în mână un rotulus.Icoana Maica Domnului cu Pruncul de la Ilişua, care a lăcrimat de două ori, ilustrează tipul iconografic Eleusa: tandreţea maternă, în care Maica se apleacă cu duioşie către Prunc, Care Se lipeşte de Maica Sa, în gestul „obraz lângă obraz”. Cu o mână Pruncul îi cuprinde gâtul Maicii Sale, cealaltă fiind susţinută în mâna dreaptă a Fecioarei. Icoana se transformă în viziune a intimităţii, în care firea omenească, cu toate bogăţiile sale, este pătrunsă de lumina dumnezeiască, întruchipând nu doar manifestarea măreţiei Dumnezeului devenit om, ci strălucirea iubirii dumnezeieşti. Tipul iconografic al Eleusei apare în Bizanţ şi se răspândeşte în Apus, fiind răspunsul aspiraţiilor spirituale ale unei epoci care căuta în Dumnezeu înainte de toate milă şi iubire. Aşa cum surprindem în icoana pictată de Popa Luca din Iclod, intimitatea dintre Maică şi Pruncul său este impregnată de o anumită tristeţe, pe chipul Fecioarei se poate lectura discursul profetic al Dreptului Simeon care evocă Patimile Pruncului şi suferinţele Maicii.Elementele artistice ale pictorului Luca din Iclod denotă măiestrie şi o formare profesională de excepţie. Chipul Maicii şi cel al Pruncului sunt realizate din treceri succesive de culoare, iar volumetria este redată prin alăturări cromatice închis-deschis. Maica Domnului este înveşmântată într-o tunică albastră peste care s-a aşezat maforionul care-I înveleşte capul, se revarsă peste umărul stâng, apoi într-un joc amplu de falduri, se întorce peste umărul drept, pe care-l acoperă parţial, şi înveleşte mâna dreaptă. Pruncul poartă o cămaşă de culoare deschisă încinsă cu un brâu roşu şi un himation ocru, măiestrit pictat prin falduri geometrizate, care-I acoperă picioarele şi umerii.Icoana Maica Domnului cu Pruncul de la Mănăstirea Strâmba (jud. Sălaj), care este cinstită şi ea ca făcătoare de minuni, beneficiind de un pelerinaj local cu un trecut îndelungat poate fi considerată tot opera pictorului Popa Luca din Iclod. Tiparul iconografic al icoanei de la Mănăstirea Strâmba este identic cu cel al icoanei de la Ilişua, Eleusa: tandreţea maternă, la care se adăugă şi maniera similară de redare a chipurilor personajelor şi ale veşmintelor. Cercetările recente cu privire la opera pictorului Popa Luca din Iclod au reuşit să-i mai adauge acestuia, pe lângă cele trei icoane menţionate, toate cu tema Maica Domnului cu Pruncul, doar o singură piesă, o icoană aArhanghelului Mihail, ilustrat frontal, semifigură cu sabia în mâna dreaptă, fiind descoperită în biserica de lemn cu hramul „Sfinţii Arhangheli” din Boiereni (jud. Maramureş).Ne întoarcem la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului cu Pruncul de la Ilişua care a rămas în posesia contelui Sigismund Korniş de la Benediug. Vor trece mai bine de trei decenii de la ancheta efectuată pentru a stabili autenticitatea minunii lăcrimării. În anul 1762 o mână anonimă a consemnat cu cerneală neagră pe spatele icoanei, că acesta este „imaginea miraculoasă originală”, însemnare care confirmă, dacă mai era nevoie, autenticitatea icoanei vărsătoare de lacrimi.Icoana a rămas între zidurile castelului de la Benediug până în perioada dintre cele două războaie mondiale. În anul 1947 Episopul Iuliu Hossu a adus icoana şi a amplasat-o în biserica pe atunci greco-catolică Calvaria din Cluj-Mănăştur. În anul 2011 a fost transferată în Muzeul Mitropoliei Clujului amenajat sub catedrala ortodoxă. Credincioşii nu contenesc să-i aducă cinste icoanei vărsătoare de lacrimi şi făcătoare de minuni a Maicii Domnului cu Pruncul pictată de Popa Luca din Iclod.Dr. Saveta-Florica POP