Parohia Malu
Rețea

Povăţuitoarea

Maica Domnului a fost pictată de Sfântul Evanghelist Luca. Icoana se numeşte Povăţuitoarea şi este cea mai veche reprezentare a Maicii Domnului. Se spune în tradiţia creştină ortodoxă că pictorul, neîndrăznind să o privească în ochi pe Maica Domnului, a lăsat ochii până la urmă nelucraţi, când toate trăsăturile feţei erau pictate de acum. El s-a frământat cum să facă ca să termine de pictat chipul Maicii Domnului. Sfiala îl împiedica, şi respectul faţă de Mama Dumnezeului nostru. Foarte încurcat, a pus de o parte portretul început, cu încredinţarea că nu va putea niciodată să-l termine. Dar a doua zi, Maica Domnului i-a spus: „Fiul meu, adu-mi chipul pe care l-ai pictat”. Iar el, când l-a luat în mână, a văzut că ochii, ca prin minune, erau pictaţi pe pânză şi aveau cea mai frumoasă expresie.(Părintele Arsenie Boca, Lupta duhovniceasca cu lumea, trupul şi diavolul, ediție revizuită, Editura Agaton, Făgăraș, 2009, pp. 109-110)