Sfântul Ierarh Ciprian şi Muceniţa Iustina

"Pierzătorule şi al tuturor înşelătorule, vistierule a toată necurăţia şi înşelăciunea, acum ţi-am cunoscut neputinţa, că dacă de umbra crucii te temi şi de numele lui Hristos te cutremuri, apoi ce vei face când singur Hristos va veni asupra ta? Dacă pe cei ce se însemnează cu crucea nu-i poţi birui, apoi pe cine vei scoate din mâinile lui Hristos? Acum am cunoscut că nu eşti nimic şi nu poţi nimic şi nu ai putere de izbândire. M-am înşelat eu, ticălosul, ascultându-te pe tine şi crezând în înşelăciunea ta; deci, depărtează-te de la mine, blestematule, depărtează-te, că de acum mi se cade mie să rog pe creştini că să mă miluiască. Mi se cade mie să alerg la cei dreptcredincioşi ca să mă izbăvească şi să se îngrijească pentru mântuirea mea. Du-te, du-te nelegiuitule, vrăjmaş al adevărului şi potrivnic şi urîtor a toată lumea!" Acestea auzindu-le, diavolul s-a repezit la Ciprian ca să-l ucidă şi, năpădind asupra lui, a început a-l sugruma, bătându-l. Şi nu avea Ciprian ajutor de la nimeni şi nu ştia cum să-şi ajute lui şi să se izbăvească din cumplitele mâini diavoleşti şi, încă fiind viu, şi-a adus aminte de semnul sfintei cruci prin care se împotrivea Iustina la toată puterea diavolească şi a zis: "Dumnezeul Iustinei, ajută-mi şi mie!" Apoi, ridicându-şi mâna, şi-a făcut semnul crucii şi îndată diavolul ca o săgeată întinsă a pierit de la dânsul. Iar el, răcorindu-se şi căpătând îndrăzneală şi chemând numele lui Hristos, se însemna cu semnul crucii şi în felul acesta se împotrivea diavolului, ocărându-l şi blestemându-l. Diavolul stătea departe de dânsul şi nu îndrăznea să se apropie, pentru semnul crucii şi pentru numele lui Hristos, care îl înfricoşau şi îl îngrozeau, zicându-i: "Nu te va scoate Hristos din ghearele mele!" Şi, mâniindu-se asupra lui, a răcnit ca un leu şi s-a dus. Ciprian, luând toate cărţile vrăjitoriilor sale, a alergat la Antim, episcopul creştin, şi, căzând la picioarele lui, se ruga să-l miluiască pe el şi să-i dea lui Sfântul Botez. Iar episcopul, ştiindu-l pe el mare vrăjitor şi tuturor înfricoşat, socotea că a venit la dânsul cu înşelăciune şi îl îndepărta, zicându-i: "Multe rele faci între pagini şi să nu faci acestea şi între creştini, ca să nu pieri degrabă". Iar Ciprian, plângând, i-a povestit episcopului toate răutăţile sale şi cărţile sale i le-a dat ca să le ardă. Văzând episcopul smerenia lui, i-a arătat şi l-a învăţat pe el sfânta credinţă şi i-a poruncit lui ca să se pregătească să primească Sfântul Botez. Iar cărţile lui le-a ars înaintea tuturor creştinilor cetăţii. Apoi, ducându-se Ciprian cu inima umilită, plângea pentru păcatele sale, presărându-şi cenuşă pe cap şi făcea pocăinţă, strigând către adevăratul Dumnezeu şi Îl ruga pentru curăţirea fărădelegilor sale. A doua zi, intrând în biserică, asculta cuvântul lui Dumnezeu cu mângâiere şi bucurie, stând între cei credincioşi. Iar când celor chemaţi diaconul le poruncea să iasă afară, zicându-le: "Câţi sunteţi chemaţi, ieşiţi!", alţii ieşeau, iar Ciprian nu a voit să iasă, ci a zis către diacon: "Rob al lui Hristos sunt, nu mă goni pe mine de aici". Iar diaconul i-a zis lui: "De vreme ce încă nedesăvârşit eşti întru Sfântul Botez, pentru aceasta eşti dator să ieşi". Iar el a răspuns: "Viu este Hristos, Dumnezeul meu, Cel ce m-a păzit pe mine de diavol şi pe fecioara Iustina curată a păzit-o şi m-a miluit pe mine; deci, nu mă izgoni din biserică până ce voi fi creştin desăvârşit". Apoi diaconul i-a spus despre aceasta episcopului şi episcopul, cunoscându-i osârdia lui şi căldura inimii pentru credinţa în Hristos, l-a chemat la sine şi neîntârziat l-a botezat în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Aflând despre aceasta Sfânta Iustina mare mulţumire a înălţat către Dumnezeu şi multe milostenii a dat săracilor şi prinoase a făcut la biserică. Iar pe Ciprian, episcopul l-a făcut citeţ în a opta zi, în a douăzecea zi l-a făcut ipodiacon şi în a treizecea zi l-a făcut diacon, iar după un an l-a hirotonit preot. Ciprian, schimbându-şi obiceiul, din zi în zi mai strâmtă îşi făcea calea vieţii, totdeauna plângând pentru faptele sale cele rele de mai înainte şi a mers din putere în putere şi din bunătate în bunătate. Apoi, curînd a fost numit episcop şi în acea dregătorie a arătat o viaţă asemănătoare cu cea a multor sfinţi mari şi bine a păstorit turma lui Hristos. Iar pe sfânta Iustina fecioară a făcut-o diaconiţă şi i-a încredinţat ei o mănăstire de fecioare, făcând-o pe ea stareţă asupra acelor fecioare creştine. Şi mult norod păgân, prin chipul şi prin învăţătura sa, de la închinarea de idoli întorcându-i, i-a câştigat şi i-a unit cu Biserica lui Hristos. Şi se împuţina slăvirea idolească, iar slava lui Hristos se înmulţea.