Locuinţa fericitei Maria

Încă cu dreptate socotesc spre folos - zice acelaşi scriitor al vieţii acestui Chiril - a spune aici şi acestea, pe care mi le-a povestit părintele Ioan, ucenicul fericitului Chiriac. Umblând noi prin pustie, mi-a arătat un loc, zicându-mi: "Aceasta este locuinţa fericitei Maria". Şi l-am rugat pe dânsul să-mi spună despre ea. Iar el a început, zicând aşa: "A fost cu mult înainte, când mergeam împreună cu prietenul meu, fratele Chiriac. Căutând, am văzut de departe pe un om stând; socoteam că este un om pustnic şi, grăbindu-ne, am mers spre dânsul, vrând să ne închinăm lui, însă apropiindu-ne la locul acela, el îndată s-a ferit de noi. Ne-am înfricoşat şi ne-am spăimântat şi, socotind că am văzut un duh viclean, am stat la rugăciune. Iar după rugăciune, căutând încoace şi încolo, am aflat o peşteră în pământ şi am cunoscut că nu un duh viclean, ci un rob al lui Dumnezeu este cel care s-a ascuns dinaintea noastră. Iar noi, mergând aproape de peşteră, l-am rugat cu jurământ ca să se arate nouă, să nu ne lipsească pe noi de rugăciunile sale şi de vorbe folositoare. Şi am auzit din peşteră acest răspuns: "Ce folos vreţi de la mine ? Sunt o femeie proastă şi păcătoasă". Şi ne-a întrebat pe noi: "Voi unde mergeţi ?" I-am răspuns: "Noi mergem la părintele Chiriac Sihastrul. Dar spune-ne nouă, pentru Dumnezeu, cum te numeşti şi care este viaţa ta ? De unde eşti şi din ce pricină ai venit aici ?" Ea a răspuns: "Duceţi-vă unde aţi plecat, iar când vă veţi întoarce, vă voi spune". Însă noi ne-am jurat că nu ne vom duce până ce nu vom auzi de la dânsa numele şi viaţa ei. Iar ea, văzând că nu vrem să ne ducem, a început a vorbi astfel din peşteră, fără să o vedem la faţă: "Mă numesc Maria. Am fost cititoare de psalmi în Biserica Învierii lui Hristos; pe mulţi diavolul îi aprindea asupra mea şi temându-mă că să nu fiu vinovată de sminteală spurcatelor gânduri ale cuiva şi să nu adaug păcate lângă păcatele mele m-am rugat lui Dumnezeu cu osârdie, ca să mă izbăvească de păcat şi de nişte sminteli ca acestea. Deci, odată umplându-mi inima cu frica lui Dumnezeu, am mers la Siloam, am scos un vas de apă, am luat şi o coşniţă cu bob muiat, am ieşit noaptea din sfânta cetate şi, încredinţându-mă ajutorului lui Dumnezeu, m-am dus în pustie, iar Dumnezeu a binevoit de m-a adus aici. Sunt optsprezece ani de când vieţuiesc aici, şi cu darul lui Dumnezeu nu mi s-a sfârşit apa, nici coşniţa cu bob până astăzi. Acum, vă rog să mergeţi la părintele Chiriac şi să vă sfârşiţi slujba voastră, iar când vă veţi întoarce, să mă cercetaţi sărmana de mine!" Acestea auzindu-le, am mers la părintele Chiriac, spunându-i toate cele aflate de la fericită Maria. Iar părintele Chiriac s-a minunat, zicând: "Mărire Ţie Dumnezeul nostru, că ai sfinţi ascunşi, nu numai bărbaţi, ci şi femei, slujindu-ţi Ţie în taină. Deci, să mergeţi fiii mei la plăcuta lui Dumnezeu şi ce vă va zice vouă, să păziţi". Noi, întorcându-ne de la părintele Chiriac, am mers la peştera fericitei Maria, şi am strigat-o zicând: "Roaba lui Dumnezeu, Maria, iată, am venit după porunca ta! Însă ea nu ne-a răspuns. Apoi, apropiindu-ne la intrarea peşterii, am făcut rugăciunea şi nu ne-a răspuns nouă. Deci, intrând înăuntrul peşterii, am găsit-o pe ea sfârşită în Domnul. Iar din sfântul ei trup ieşea miros mult şi plăcut. Dar neavând în ce să o învelim ca să o îngropăm, ne-am dus la mănăstire, am luat de-acolo toate cele trebuincioase şi, îmbrăcând-o pe ea, am îngropat-o în peşteră, astupând peştera cu pietre". Aceasta mi-a spus părintele Ioan, iar eu m-am minunat de o viaţă ca aceea a roabei lui Dumnezeu şi am socotit să o dau în scris ca să o citească şi alţii spre umilinţa celor ce o vor auzi şi întru mărirea iubitorului de oameni Dumnezeu, Care dă răbdare celor ce-L iubesc pe El.