Hariton Mărturisitorul

Din acea vreme Sfântul Hariton, ostaşul lui Hristos cel însemnat prin rane, s-a lepădat de lume şi de toate cele din ea; şi luându-şi Crucea, a mers pe calea cea aspră, făcându-se de viu mort pentru lume, însă viu pentru Dumnezeu. Pentru că purtând pe sine rănile Domnului Iisus, s-a schimbat cu totul într-însul şi cu Dânsul s-a răstignit; a cărui Dumnezeiască patimă, ca s-o aibă totdeauna înaintea ochilor, a mers la Ierusalim, unde Domnul nostru şi-a dat sufletul Său pe Cruce. Şi când mergea pe calea ce o luase, fiind aproape de Ierusalim, a căzut în mâinile tâlharilor, care neavând ce să ia de la dânsul, l-au luat pe el, ducându-l în peştera lor, vrând ca să-l dea la moarte amară. Nu l-au ucis, ci grăbindu-se, au alergat la drum, căutând oameni din cei ce treceau pe acolo ca să-i jefuiască. Iar pe sfântul Hariton l-au lăsat în peşteră zăcând legat. Acesta, ca şi mai înainte fiind în lanţuri şi în munci, mulţumea lui Dumnezeu, fiind gata ca, din voia lui Dumnezeu, să primească orice moarte. Şi batjocorea pe diavolul zicând: "Ştiu, diavole, că temându-te să te lupţi singur cu mine, ai adus tâlhari asupra mea şi vrând să-mi împiedici scopul meu ai pus cursă în calea aceasta. Dar să ştii, blestemate, că nu tu asupra mea, ci eu asupra ta voi birui cu ajutorul Dumnezeului meu. Căci, deşi mă vor ucide tâlharii, tot am nădejdea la mila lui Dumnezeu că voi moşteni sfânta lui odihnă, iar tu vei moşteni gheenă. Eu voi învia în viaţa veşnică, iar tu vei muri cu moartea cea veşnică şi vei fi mort în pierzarea cea fără de sfârşit. Dar, puternic este Stăpânul meu, ca şi aici să mă păzească viu de mâinile tâlharilor, să mă izbăvească de moarte precum a izbăvit pe Isaac de junghiere, pe tinerii din cuptor, pe Daniil de lei şi pe sfânta Tecla de foc şi de fiare". Acestea grăind sfântul, iată a venit un şarpe, care, aflând în peşteră vin într-un vas, a băut dintr-însul, şi îmbătându-se, a vărsat iar în vas vinul cu otrava din el şi a plecat. După care venind tâlharii, cuprinşi de sete, au băut fiecare din acel vas şi au fost ucişi de acea otravă de la şarpe. Şi căzând toţi la pământ, au murit. Astfel au primit pedeapsa cea vrednică şi sfârşitul groaznic pentru faptele cele rele ale vieţii lor. Iar Sfântul Hariton, izbăvindu-se de junghierea lor, s-a dezlegat cu ajutorul lui Dumnezeu din legături şi a luat cu sine dintr-acea peşteră o mare mulţime de aur, pe care-l adunaseră tâlharii, jefuind de mulţi ani. Această avuţie tâlhăreasca, sfântul Hariton a întrebuinţat-o bine, căci a dat-o la săraci, biserici şi mănăstiri. Iar din ce i-a mai rămas, a zidit în locul acela un locaş, care se numea Fare, prefăcînd peştera aceea tâlhăreasca într-o Biserică şi adunând fraţi.