Mireasa lui Hristos şi fiica sfinţilor

Văzând Smarald pe Pafnutie cu nemângâiere tânguindu-se, i-a zis lui: "De ce te turburi şi pe tine însuţi te ucizi cu mâhnirea? Oare nu este puternică mâna Domnului sau este ceva cu neputinţă la Dumnezeu? Pune de acum capăt mâhnirii. Adu-ţi aminte că lui Iacov i-a arătat Domnul pe Iosif viu, după care se tânguia ca după un mort. Acelaşi Dumnezeu şi pe tine te va mângâia. Însă mă rog ţie să petreci aici trei zile şi să nu te depărtezi de lângă mine". Şi petrecea Pafnutie în mănăstire, gândind întru sine, şi zicând: "Nu cumva va arăta Domnul lui Smarald ceva pentru fiica mea?" Sosind a treia zi, după ce a ştiut Eufrosina ducerea sa la Domnul, a chemat pe tatăl său Pafnutie, şi i-a zis lui: "De vreme ce Atotputernicul Dumnezeu a rânduit pentru mine precum a voit şi mi-a săvârşit dorirea mea, şi iată am ajuns la sfârşit, nevoinţa călugăriei trecând-o nu cu a mea putere, ci cu ajutorul Aceluia Care m-a păzit de cursele vrăjmaşului, nu voiesc ca şi tu să te mâhneşti pentru fiica ta. Eu sunt Eufrosina, fiica ta, şi tu eşti tatăl meu. Eu sunt cea pe care tu o cauţi. Eu, pentru dragostea lui Dumnezeu te-am lăsat pe tine, tatăl meu, şi toată moştenirea mea şi logodnicul cel vremelnic şi am venit aici, tăinuindu-mi firea mea. Ci mă rog ţie, să nu laşi ca altcineva să-mi îngrijească trupul meu după ieşirea sufletului, fără numai tu singur să faci această. Încă mă rog să împlineşti făgăduinţa mea pe care am făcut-o părintelui locaşului acestuia, când mă rugam ca să fiu primită aici, zicând că am averi multe şi pe acelea le voi aduce în locaşul acesta. Deci, să faci această, tatăl meu, şi să dai averea mea ce a rămas locaşului acestuia care bine se păstoreşte şi se rânduieşte, şi te roagă pentru mine". Acestea zicând, şi-a dat duhul său în mâinile Domnului. Iar Pafnutie, auzind acestea, şi văzând că a murit Eufrosina, de spaimă şi de mare jale cu totul a slăbit şi a căzut la pământ ca un mort. Alergând Agapet, a văzut pe Smarald mort şi pe Pafnutie zăcând abia viu. Şi a turnat apă pe faţa lui şi l-a ridicat de la pământ, zicându-i: "Ce-ţi este, domnule Pafnutie?" Iar el a răspuns: "Lasă-mă să mor aici, că o minune de mirare am văzut acum!" Apoi, sculându-se, a căzut cu faţa lui pe faţa celei moarte şi mulţime de lacrimi vărsând plângea, zicând: "Vai mie, fiica mea cea dulce, pentru ce nu te-ai arătat mie mai înainte de ceasul acesta, ca şi eu să fi murit cu tine! Vai mie, cum te-ai tăinuit de mine, o, fiica mea cea scumpă? Cât de bine ai scăpat de cursele vrăjmaşului şi ai fugit de stăpânitorii lumii întunericului veacului acestuia, şi ai intrat în viaţa cea veşnică!" Acestea auzind Agapet şi cunoscând lucrul cel minunat, s-a spăimântat şi, alergând, a spus egumenului. Şi venind egumenul cu sârguinţă multă, a căzut pe faţa ei cea sfântă, şi se tânguia, zicând: "Eufrosino, mireasa lui Hristos şi fiica sfinţilor, să nu uiţi pe cei împreună nevoitori cu tine şi mănăstirea aceasta. Ci, te roagă pentru noi Domnului nostru Iisus Hristos, ca să ne dea nouă bine, nevoindu-ne să trecem la limanul mântuirii şi să avem parte cu sfinţii lui!" Şi a poruncit egumenul să se adune toţi fraţii, ca să îngroape sfântul ei trup cu o cuviincioasă cinste. Iar dacă se adunară, au venit, şi au văzut minunea aceea de mirare. Şi proslăviră pe Dumnezeu, Cel ce a arătat puterea Sa cea tare în trupul cel neputincios. Iar unul din fraţi, fiind chior de un ochi, a alergat la moaştele Cuvioasei şi, plângând, a sărutat sfântul ei trup şi îndată a văzut cu ochiul lui. Deci, văzând fraţii o minune ca aceea, au mărit mila lui Dumnezeu şi pe Sfânta Eufrosina cea plăcută Lui slăvind-o o cinsteau şi s-au folosit toţi foarte mult de o viaţă ca aceasta a ei. Apoi, îngropând-o pe ea în rând cu mormintele sfinţilor părinţi, îi făceau pomenirea ei cu bucurie. Iar tatăl ei, Pafnutie, mergând acasă, a împărţit averea sa la biserici, la mănăstiri, la săraci şi la străini. Iar o parte nu mică din averea cea rămasă, aducând-o în mănăstirea aceea, a dat-o spre trebuinţa locaşului şi singur într-însul s-a călugărit şi, cerând chilia fiicei sale, a vieţuit într-însa cu dumnezeiască plăcere 10 ani, şi şi-a dat sufletul său în mâinile Domnului, aflându-se pe aceeaşi rogojină pe care şi fiica lui, Cuvioasa Eufrosina, s-a odihnit. Şi l-au îngropat cu cinste aproape de fiica sa, şi s-a aşezat pomenirea lor să se facă în toţi anii întru slavă Sfintei Treimi, a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, lui Dumnezeu Celui minunat întru sfinţii Săi, Căruia se cuvine slava în veci. Amin.