Să nu-ţi pierzi plata ta

Fericitului Teodor de la Pecerska vrăjmaşul i-a adus oarecând supărare şi mâhnire multă pentru averea împărţită săracilor, punându-i în gând lungimea anilor, slăbiciunea trupului şi sărăcia hranei mănăstireşti. Fericitul Teodor n-a înţeles ispita şi nu şi-a adus aminte de Domnul, Care a zis: Nu vă îngrijiţi cu sufletul vostru, ce veţi mânca sau ce veţi bea. Căutaţi la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră şi nu adună în jitniţe, şi Tatăl vostru cel ceresc le hrăneşte pe ele. Deci a început de necaz a veni la deznădejde pentru sărăcie, întunecat fiind multe zile de către vrăjmaşul, iar această mâhnire o mărturisea la arătare prietenilor săi. Şi era acolo în mănăstire un monah oarecare, cu numele Vasilie, unul din cei desăvârşiţi. Acesta, vrând să mângâie şi să scoată pe Teodor din groapa deznădejdii, i-a zis: „Frate Teodore, rogu-te să nu-ţi pierzi plata ta, căci dacă îţi pare rău după averea ce ai împărţit-o la săraci, eu mă voi sârgui să-ţi dau toate, numai tu să zici înaintea lui Dumnezeu ca milostenia ta să mi se socotească mie. Iar tu îndată vei fi fără grijă, luându-ţi averea, dar caută, de te va suferi Domnul; pentru că şi în Constantinopol, un om oarecare s-a căit de aurul ce l-a împărţit milostenie şi l-a socotit înaintea lui Dumnezeu ca al altuia, de la care şi-a luat înapoi ceea ce a împărţit. Insă când a zis: «Nu eu, Doamne, am făcut milostenia, ci a acestuia este», îndatăa căzut în mijlocul bisericii şi a murit; şi astfel a pierdut pe amândouă împreună - şi aurul şi viaţa". Auzind Teodor acestea şi luându-le în minte, plângea de greşeala sa şi fericea pe fratele cel ce l-a deşteptat dintr-o neputinţă ca aceasta. Căci pentru unii ca aceştia a zis Domnul: De vei face om cinstit din cel nevrednic, ca gura Mea vei fi. De atunci s-a făcut între ei mare dragoste. După aceasta, Teodor sporea bine în poruncile Domnului şi săvârşea toate cele ce sunt drepte, bine plăcute, sfinte şi neprihănite.