Eu m-am adus pe mine însumi jertfă Dumnezeului meu

Apoi Deciu a zis către slujitori: „Aduceţi patul de fier, ca în noaptea aceasta mândrul Lavrentie să se odihnească pe dânsul". Deci, fiind adus patul care era ca un grătar de fier, au pus pe el pe mucenic gol înaintea lui Deciu şi a lui Valerian şi au pus cărbuni de foc dedesubt. Şi strângeau slujitorii trupul mucenicului cu furci de fier deasupra patului, iar dedesubt îl ardeau ca pe nişte carne de mâncare. Iar împăratul a zis către dânsul: „Jertfeşte zeilor!" Mucenicul a răspuns: „Eu m-am adus pe mine însumi jertfă Dumnezeului meu, întru miros cu bună mireasmă, întru duh umilit!" Într-acea vreme slujitorii puneau mai mult foc dedesubt şi mai cu dinadinsul ardeau patul. Iar sfântul a zis către împărat: „Vezi, ticălosule, că aceşti cărbuni de foc mie îmi pregătesc răcorire, iar ţie, munci veşnice! Căci Domnul meu ştie, că pentru sfânt numele Lui fiind pârât, nu m-am lepădat şi, fiind întrebat, L-am mărturisit pe El; iar acum, fiind ars, Îi mulţumesc Lui". Valerian a zis către sfânt: „Unde este focul cu care ne-ai îngrozit pe noi?" Sfântul a răspuns: „O, nebunilor şi ticăloşilor, oare nu ştiţi că aceşti cărbuni cu care mă ardeţi pe mine şi care sunt răcorirea sufletului meu, aceştia vor fi sufletelor voastre nestinsă ardere?" Şi toţi care erau acolo de faţă se mirau de o muncire ca aceea a împăratului, care a poruncit să frigă un om de viu. Iar Sfântul Lavrentie, cu faţa luminoasă, zicea: „Mulţumescu-Ţi Ţie, Doamne, Iisuse Hristoase, că m-ai întărit pe mine". Apoi, întorcându-şi ochii către Deciu şi către Valerian, le-a zis: „Iată, o, ticăloşilor, aţi fript o parte a trupului meu; întoarceţi-l acum şi pe cealaltă parte şi mâncaţi carnea mea cea friptă". După aceasta, slăvind pe Dumnezeu, a zis: „Mulţumesc Ţie, Doamne, Iisuse Hristoase, că m-ai învrednicit a intra în porţile Tale!" Aceasta zicând, şi-a dat duhul; iar împăratul şi eparhul, văzând pe mucenic mort, s-au sculat cu ruşine de acolo şi au plecat, lăsând trupul pe patul acela. Deci Ipolit, mai înainte de a se face ziuă, a luat cinstitul şi mult pătimitorul trup al mucenicului şi l-a învelit cu pânză curată, ungându-l cu aromate. Apoi a spus Sfântului Iustin preotul, care a venit îndată la Ipolit, şi amândoi au dus trupul acela la văduva Chiriachi, cea zisă mai înainte, şi l-au pus în casa ei până seara, petrecând ziua aceea în postire cu lacrimi. Iar seara târziu l-au dus în peştera din satul acelei văduve, adunându-se mulţi creştini şi plângând mult. Şi făcând acolo rugăciune de toată noaptea, au îngropat cu cinste pe mucenic.