Călugăria Cuviosului Pimen de la Pecerska

Despre fericitul Pimen luând cuvânt, să ne pogorâm la mărturisirea pătimirii lui, ca să ştim cum să răbdăm cu mulţumire şi cu vitejie durerile, şi cum puterea lui Dumnezeu se săvârşeşte întru neputinţă. Deci acest fericit Pimen s-a născut bolnav în lume, şi bolnav a şi crescut. Această boală trupească nu a dat loc celei sufleteşti întru dânsul, căci era curat de toată mâhnirea şi nu a cunoscut întinăciunea păcatului. Şi de multe ori se ruga de părinţii săi să-l dea la mănăstire, ca să se tundă în chipul monahicesc; dar aceia, ca nişte iubitori de fii, vrând să-l aibă moştenitor după moartea lor, îl opreau. Iar odată - Dumnezeu văzând mai înainte ce era mai bine -, fericitul a slăbit peste măsură şi a venit întru deznădăjduire de viaţă. Atunci părinţii lui, chiar şi nevrând, au fost siliţi să-l ducă în Mănăstirea Pecersca, poftind pe cuvioşii părinţi care locuiau în mănăstire să se roage lui Dumnezeu pentru fiul lor, ca să se tămăduiască de boală. Iar cuvioşii părinţi, ostenindu-se mult întru rugăciuni, nimic nu au folosit bolnavului, căci rugăciunea lui biruia pe toţi, fiindcă el singur nu-şi cerea sănătate de la Domnul, ci mai ales cerea adăugire de boală, ca nu cumva, însănătoşindu-se, să-l ia părinţii săi de la mănăstire şi să nu-şi mai câştige dorinţa. Însă tatăl său şi maica sa şezând lângă el şi nedându-l să-l călugărească, fericitul era foarte mâhnit. Şi a început a se ruga lui Dumnezeu cu dinadinsul, ca să-i împlinească dorinţa lui, cu judecăţile care le ştie singur. Şi iată, într-o noapte, pe când părinţii lui şi slugile dormeau, au intrat la dânsul îngeri luminaţi, unii în chip de tineri frumoşi, iar alţii în chip de egumeni şi fraţi, purtând în mâini lumânări, Evanghelie, cămaşă de păr, mantie, culion, şi toate cele ce erau de trebuinţă călugăriei, şi-i ziceau lui: „Voieşti ca să te tundem?" Iar fericitul cu bucurie le-a răspuns: „Cu adevărat voiesc! Domnul v-a trimis pe voi, domnii mei! Vă rog să-mi împliniţi dorinţa inimii mele!" Atunci ei îndată au început întrebările şi toate cele scrise în randuiala tunderii monahiceşti; şi astfel l-au călugărit în chipul îngeresc cel mare al monahilor, îmbrăcându-l în mantie şi culion şi numindu-l pe el Pimen. Apoi, dându-i după obicei lumânare aprinsă, au zis: „Până la 40 de zile şi 40 de nopţi această lumânare nu se va stinge". încă i-au mai proorocit lui că boala o să-l chinuiască totdeauna, iar câştigarea sănătăţii o să-i fie semn de moarte. Apoi, săvârşind toate, l-au sărutat pe el şi s-au dus în biserică, luând perii lui într-o năframă, pe care au pus-o pe mormântul Cuviosului Teodosie.