Pavel Xeropotamianul, Purtătorul de Dumnezeu

Însă se cuvine să pun înainte chiar graiurile împăratului, aşa cum sunt scrise în hrisovul lui: „Am intrat cu unii din sfatul nostru în vistieria împărăţiei mele şi am luat partea cea mai mare şi vrednică de minune a cinstitelor lemne ale Crucii de viaţă făcătoare, care purta întru sine pomenirile patimii celei stăpâneşti - o gaură din acelea cu care s-a pironit Trupul cel îndumnezeit al Domnului, şi curgerea cea curăţitoare a păcatelor noastre, căci pe ea a curs Preasfântul Sânge. Ea avea lungimea ca de un cot şi o palmă, lăţimea ca de două degete, grosimea ca de un deget, iar toată greutatea ei era de o sută de dramuri. Din ea s-au făcut acum două cruci. Şi luând în mâini această preasfântă vistierie, pe înfricoşata însemnare a Împăratului ceresc, semnul care se va arăta în cer al Fiului Omului, Cel ce va judeca vii şi morţii, deci pe acest preadumnezeiesc semn al mântuirii noastre l-am pus cu evlavie în sfintele mâini ale Preacuviosului Pavel Xeropotamianul, ca să fie odor şi afierosire nejefuită preasfintei mănăstiri, cea mai sus pomenită, a împărăţiei mele, până când va veni Domnul. Apoi l-am întovărăşit pe dânsul cu petrecere bisericească şi ostăşească, ca să-l aşeze în Sfântul Altar al mănăstirii, spre sfinţirea şi întărirea monahiceştii noastre mănăstiri". Deci fericitul Pavel, luând cinstitul Lemn, a venit la Sfântul Munte, iar după înnoirea cea desăvârşită a mănăstirii şi după sfinţirea ei de către patriarh, a pus acel cinstit lemn al Sfintei Cruci în Sfântul Altar, după porunca împărătească. Şi fiindcă vestea cuviosului a ieşit în tot pământul, s-a adunat mulţime mare de monahi care lucrau fapta bună. Însă cuviosul, fugind de tulburare, le-a pus egumen pe un oarecare monah foarte îmbunătăţit, iar el, lăsând mănăstirea şi ducându-se la un loc care se afla la poalele Atonului, îşi petrecea viaţa sa în sihăstrie.