Miercuri, 13 iulie 2016, în biserica – paraclis episcopal cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Mina” din incinta Centrului Eparhial, Preasfinţitul Părinte Episcop Vincenţiu, a hirotesit duhovnici cinci preoţi nou hirotoniţi, care au susţinut examenul de duhovnicie.
În cuvântul de povățuire, Preasfinția Sa le-a vorbit preoților despre responsabilitatea pe care o au ca duhovnici față de mântuirea credincioșilor din comunitățile parohiale încredințate.
Biroul de presă al Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor