Dobrogea este deţinătoarea celor mai vechi Sfinte Moaşte descoperite pe teritoriul României. Ele aparţin preotului Epictet şi monahului Astion care au primit cununa de „martiri ai lui Hristos” în ziua de 8 iulie anul 290. Aceste odoare de mare preţ au fost scoase la iveală în vara anului 2001, în ziua prăznuirii Adormirii Maicii Domnului, de o echipa de arheologi, româno-americană condusa de dr. Mihail Zahariade. Cripta se afla sub altarul bazilicii Episcopale a Halmyrisului, localitate antică situată între Murighiol şi Dunavat, jud. Tulcea. Deşi inscripţiile şi locul unde au fost descoperite atestă cu certitudine identificarea lor, cercetătorul antropolog Nicolae Miriţoiu a făcut o serie de analize, care au confirmat fără putinţă de tăgadă că sfintele moaşte aparţin preotului Epictet şi monahului Astion. Trei surse certe pentru atestarea sfintelor moaşte: Prima sursa este Actul martiric (scris imediat după moartea celor doi), republicat în 1615 de eruditul iezuit Herbert Rosweyde, iniţiatorul colecţiei hagiografice ACTA SANCTORUM. Cea de-a doua sursa sunt impresionantele descoperiri de sub altarul Bazilicii Episcopale din Halmyris, cetate atestată ca Episcopie a Scythiei Minor de la sfârşitul secolului al V-lea. Cercetarea istorică a cetăţii se afla în grija Muzeului Naţional de istorie Bucureşti, instituţie care l-a delegat pe prof. univ. dr. Mihail Zahariade să se ocupe de şantierul arheologic. În campania de săpătură din anul 2001, în zilele premergătoare praznicului Adormirii Maicii Domnului a fost extinsă lucrarea de cercetare şi sub altarul acestei bazilicii din cetate. În ziua de 15 august Dumnezeu a binevoit să scoată la iveală o criptă în care se aflau osemintele a doi martiri. În mijlocul criptei, pe peretele dinspre răsărit, se aflau fragmente dintr-o inscripţie. Din cele şapte rânduri au fost descifrate primele două în care este scris. Următoarele rânduri din inscripţie nu s-au mai păstrat, însă în rândul al V-lea este scris şi o parte din litera grecească „V”. În ultimul rând apar prime trei litere ale verbului care înseamnă „a molesta, a lovi”. Toate acestea l-au determinat pe prof. dr. Mihail Zahariade să atribuie osemintele preotului Epictet şi monahului Astion, a căror viaţă şi pătimire este prezentată în „Acta Sanctorum”, capitolul „Despre Sfinţii Epictet preotul şi Astion monahul martiri ai Halmyrisului din Scythia”. Este îndeobşte cunoscut faptul că, din evlavie, în primele secole, creştinii îngropau sfintele moaşte sub altarele bisericilor, arătând astfel o continuitate cu Biserica primară, când creştinii oficiau Sfânta Liturghie pe mormintele „sfinţilor” (nume atribuit creştinilor din primele secole). Similitudini în acest sens sunt întâlnite în majoritatea bazilicilor descoperite pe cuprinsul provinciei Scythia Minor (Dobrogea). Profesorul Mihail Zahariade ne-a mărturisit că a simţit de la început că se află în faţa moaştelor celor doi sfinţi şi, chiar în aceeaşi zi a luat legătura cu Înalt Prea Sfinţitul Dr. Teodosie Petrescu, Arhiepiscopul Tomisului pentru a-şi exprima convingerea. O comisie clericală, coordonată de Înalt Prea Sfinţia Sa, a studiat osemintele care aveau aspectul unor moaşte: nuanţa aurie, miros specific. Toate acestea alături de argumentele de ordin istorico-literar au lăsat de-o parte orice urmă de îndoială. Drept urmare, însuşi Înalt Prea Sfinţia Sa Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului a ridicat sfintele moaştele din criptă şi le-a aşezat în racle frumos împodobite ce au fost aşezate cu toată cinstea, patru luni mai târziu, de 1 Decembrie 2001, în Catedrala Arhiepiscopală a Tomisului. Pentru a fi subliniată importanţa religioasă şi istorică a descoperirii, la scurt timp au fost demarate lucrările de construcţie ale unei mănăstirii în imediata vecinătate a bazilicii episcopale a Halmyrisului. Cea de-a treia sursă de autentificare este valorosul studiu antropologic ce aduce completări şi lămuriri de netăgăduit. Prin amabilitatea antropologilor Nicolae Miriţoiu şi Andrei D. Soficaru, elaborat pe parcursul a aproximativ zece luni de muncă asiduă, studiul amintit confirmă cele scrise în urmă cu 1700 de ani: vârsta celor doi, înfăţişarea lor, cauza morţii, modalităţile de schingiuire. După efectuarea cercetărilor Nicolae Miriţoiu şi Andrei D. Soficaru au afirmat: „analiza antropologică ne permite să credem că moaştele din cripta de la Halmyris aparţin într-adevăr martirilor Epictet şi Astion”. Acest studiu confirmă vârsta celor doi, consemnată de altfel şi în „Acta Sanctorum”: „Sfântul Epictet, în vârstă de aproape şaizeci de ani […] Astion [….] aproape 35 de ani”. Studiul antropologic scrie că putem estima o vârstă cronologică la deces de 64, 67 ani cu o marjă de eroare de /- 3 ani a unuia din cei doi, iar pentru cel de-al doilea de 49 de ani /- 3 ani, încadrare valabilă pentru 80-85% din cazuri. Eroarea este sensibilă, mai ales că este vorba despre oseminte vechi de peste 1700 de ani. Un alt rezultat al cercetărilor a scos în evidenţă urmele de violenţă aflate în concordanţă cu Faptele Sfinţilor unde scrie că „…auzind acestea comandantul s-a înfuriat peste măsură şi a dat poruncă să fie dezbrăcaţi şi biciuiţi cu toată puterea […] Latronianus a poruncit ca ei să fie ridicaţi pe stinghia de tortură şi sfâşiaţi cu cârlige de fier.” Cei doi antropologi ne-au pus la dispoziţie datele referitoare la studierea urmelor de violenţă şi concluziile la care au ajuns. Astfel, pentru primul din cei doi, se afirmă că omoplatul stâng prezintă o fractură a acromionului, iar cel drept o fractură a marginii axilare. Mandibula prezintă, şi ea, distrugerea alveolelor. „Aspectul şi patina suprafeţelor acestor fracturi indică cu multă probabilitate că ele ar fi putut fi produse pe osul proaspăt prin aplicarea unor lovituri cu obiecte contondente în regiunea posterioară a umerilor şi a feţei, iar lipsa oricărei urme de reacţie osoasă postfractum arată că persoana a decedat la scurt timp după aceasta”, se arată în studiul citat. Referitor la osemintele celui de-al doilea, antropologii afirmă că „la humerusul drept …se observă o urmă provocată de un obiect tăios „. De remarcat este şi amănuntul referitor la o altă modalitate de a-i chinui pe cei doi prezentată, de asemenea, în izvorul istoric: „Apoi, a cerut să se aducă vergi de frasin şi să fie loviţi până ce-şi vor da duhul”. Cercetarea amănunţită a osemintelor a relevat prezenţa unor mici „eschile cu aspect de ruptură de lemn verde”. La toate acestea se adaugă confirmarea antropologică a decapitării. Cauza decesului nu a putut fi stabilită decât pentru cel tânăr, la care prima vertebră cervicală, atlasul, poartă dovada că moartea a survenit în timpul decapitării. Lipsa primelor două vertebre cervicale, continuă antropologii, ne împiedică să facem aceeaşi constatare şi pentru cel vârstnic, dar ţinând cont de celelalte elemente discutate putem presupune că ambii au avut acelaşi sfârşit.” Antropologii Nicolae Miriţoiu şi Andrei D. Soficaru, în finalul studiului lor afirmă că „Avem de a face cu moaştele a doi martiri creştini, schingiuiţi şi apoi executaţi prin decapitare.” 1700 de ani de evlavie a creştinilor în timpul vieţii Sfinţilor Epictet şi Astion şi chiar în timpul perioadei de prigonire a creştinilor, evlavia faţă de cei doi se manifesta vizibil datorită darului facerii de minuni cu care au fost înzestraţi, atât în timpul vieţii, cât şi după trecerea la cele veşnice. În actul martiric se specifică: „Şi toţi cei care erau stăpâniţi de vreo infirmitate, îndată ce din credinţă se atingeau de trupurile lor şi, din dragoste faţă de Dumnezeu, le sărutau, îndată se îndepărta de la ei toată neliniştea şi durerea. Şi astfel de semne şi minuni au continuat să se petreacă la mormantul lor necontenit după aceea”. (Acta Sanctorum)
