Ghelasie de la Râmeţ

Apusenii au rămas, cu certitudine şi-n zilele noastre, o tainică vatră de pustnicie. Din necunoscute trecuturi, aici au existat şi încă există, chiar dacă despre ei, noi, trecătorii zgomotoşi prin vremuri, nu ştim nimic sau nu vrem să mai aflăm, părinţi care, retraşi prin văgăunile munţilor, răspund într-un mod desăvârşit chemării lui Dumnezeu la sfinţenie. Ei duc mai departe peste veacuri o tradiţie unică, inconfundabilă, o trăire în vederea lui Dumnezeu. Unul dintre ei a fost Sfântul Ierarh Ghelasie care luând din tinereţe jugul lui Hristos, a deprins de la cei mai iscusiţi eremiţi de pe valea pârâului Râmeţ meşteşugul luptei duhovniceşti, Apoi, curaţindu-şi mintea de cugetele cele rele şi învrednicindu-se de darul facerii de minuni, a coborât în obşte şi a ajuns vestit povăţuitor de suflete, întemeind o obşte de monahi aleşi. În tradiţia locului se spune despre Cuvio¬sul Ghelasie că avea doisprezece ucenici cu care împreună se ruga şi postea, săvârşind sfintele slujbe cu mare osârdie şi frică de Dumnezeu. În toată săptămâna, Cuviosul Ghe¬lasie nu primea mâncare, îndestulându-se numai cu Preacuratele Taine. Ziua mergea cu ucenicii la ascultare, iar noaptea făcea priveghere şi săvârşea Sfânta Liturghie. Nu¬mai sâmbăta şi Duminica mânca împreună cu călugării la trapeza mănăstirii. Acest cuvios sihastru era, de asemenea, un mare părinte duhovnicesc al sihaştrilor din Munţii Râmeţ, precum şi al satenilor din Ţara Moţilor. În posturi cerceta pe toţi sihaştrii ce se nevoiau în peşteri de piatră şi el însuşi se ostenea la rugăciune împre¬ună cu dânşii. Apoi cobora în mănăstire, unde îl aşteptau credincioşii şi mocanii de prin munţi. La fericitul Ghelasie veneau şi mulţi bolnavi, mai ales cei stăpâniţi de du¬huri rele, şi cu rugăciunile lui se vindecau, căci avea mare dar de la Dumnezeu. Odată, fiind cu ucenicii la adunat fân în poiana mănăstirii, numită Hopati şi fiind mare arşiţă, încât toţi sufereau de sete, Cu¬viosul Ghelasie a căzut la rugăciune şi în¬dată a aflat un izvor cu apă. Acest izvor de apă rece se vede până în zilele noastre şi se cheamă Izvorul Cuviosului Ghelasie. Mulţi săteni iau apă din el pentru sănătate şi binecuvântare. Odată, urcând Sfântul Ierarh Ghelasie în poiană cu asinul său la adunat fân, şi-a cu¬noscut dinainte sfârşitul. Deci, rugându-se mult, şi-a chemat ucenicii, poruncindu-le să traiască în desăvârşită dragoste, să iubeas¬că Biserica şi să fugă de beţie, desfrâu şi de tot păcatul. Apoi, sărutându-i pe toţi, şi-a dat sufletul în mâinile lui Hristos. În tradiţia mănăstirii se spune că, în cea¬sul când cobora asinul de pe munte cu trupul Sfântului Ghelasie au început clopotele de prin sate să sune singure. Apoi, fiind plâns de ucenici, a fost îngropat lângă zidul bisericii şi mulţi bolnavi se vindecau la mor¬mântul lui. În anii din urma, s-au descoperit în chip minunat, prin bunătatea şi milostivirea lui Dumnezeu, în jurul mănăstirii, bucăţi din sfintele sale moaşte, prin care se fac nenu¬marate minuni în rândul credincioşilor ve¬niţi la mănăstire pentru rugăciune şi în¬chinare. Către tine, Sfinte Părinte Ghelasie, înălţându-ne gândurile, cu umilinţă şi cu căldură cădem înaintea ta: caută din înălţimea plină de slavă a cerului şi te milostiveşte de suferinţele, durerile, patimile, necazurile, amărăciunile şi strâmtorările noastre, rugând pe Stăpânul şi Dumnezeul nostru cel ceresc, să ne ierte toate păcatele cele de voie şi cele fără de voie, cele săvârşite cu cuvântul, cu fapta sau cu gândul, cele cu ştiinţă şi cu neştiinţă, pe care le săvârşim neîncetat, ca să fie pururea milostiv şi să îndepărteze de la noi toată suferinţa şi durerea.