Sfântul Niceta în conştiinţa românilor
Ca un omagiu memoriei lui Niceta, creştinătorul principal al strămoşilor noştri daco-romani, se poate afirma că de el ştiu nu numai învăţaţii neamului, ci amintirea lui se păstrează şi în tradiţia populară. Astfel, în Cântarea Domnului Iisus Hristos, culeasă în comuna Tişeuţ (Suceava) şi publicată de Simion Florea Marian în „Legendele Maicii Domnului“, citim următoarele:„Deasupra Gararaului,Sus, în înaltul cerului,Este o biserică albăCu altarDe mărgăritar,Cu pafturile de ceară,Cu uşile de alămâie,Cu pragurile de tămâie.În mijlocul bisericiiEste un scaun de aur,Cu picioarele de argintŞade înfipt în pământ.Dar pe scaun cine şade?Şade Sfântul Nichita,Cu cămaşa scurtă,Cu sabia smulsă,În mâna dreaptăŢine carte albă,În mâna stângăCu făclia-aprinsă.Şade şi citeşteŞi cetind grăieşte:«- Sfinţilor, Părinţilor,Staţi locului, staţiŞi ascultaţi!Sfinte Niculai,Sfinte archanghele Mihai,Sfinte Grigore, Sfinte Vasile,N-aţi văzut, n-aţi auzitDe Fiul Mariei, Maicii Precistii,Domnul cerului şi al pământului?De văzut nu L-am văzut,De auzit, am auzit,Că Jidovii L-au luatŞi-nchintaie că L-au dat »...“.O altă urmă în tradiţia populară despre Sfântul Niceta“, este semnalată de T. Dumitrescu, în cartea sa „Începutul creştinării românilor“ (Bucureşti, 1906). Pe o filă albă, legată împreună cu tipăritura „Divanul sau gâlceava“, de Dimitrie Cantemir (Iaşi, 1898), este scrisă o „Rugăciune a vechilor români din Dacia“, unde citim: „Şade Sfântul Neceta în casă... de cu seară până la cina cea mare, de la cina cea mare până la cântători, de la cântători până la zori, păzeşte, străjuieşte, pe diavoli îi goneşte.
