Conferinţa pastoral – misionară a preoţilor din Ialomiţa

Marți, 31 mai 2016, a avut loc prima Conferinţă pastoral-misionară din anul acesta, care a purtat titlul „2016 – Anul omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox”, care a reunit toţi preoţii din cele trei Protopopiate ale Judeţului Ialomiţa: Slobozia, Feteşti şi Urziceni.

La Catedrala Episcopală „Înălţarea Domnului” din Slobozia s-a săvârşit Sfânta Liturghie, urmată de slujba de Te-Deum, la care a participat și Preasfinţitul Episcop Vincențiu. Este deja a doua oară când Catedrala Episcopală din Slobozia găzduiește Conferinţa pastoral – misionară a preoţilor din Ialomița.

În cuvântul său, Preasfinţia Sa a vorbit despre lucrarea pastorală, misionară și socială a comunităților parohiale care trebuie să implice tinerii, despre importanța vestirii lui Hristos copiilor și tinerilor pentru creșterea lor spirituală și fizică, tinerii fiind viitorul comunităților noastre parohiale.

Subiectul conferinţei preoţeşti, a fost dezvoltat de trei referenţi: preot George Florian Iftode, parohia Gimbășani, Protopopiatul Slobozia, preot Adrian Marian, parohia „Sfântul Ilie” – Fetești, Protopopiatul Fetești și preotul Sebastian Marin, parohia Coșereni I, Protopopiatul Urziceni.

Preasfinţia Sa a dat cuvântul coreferenților care au completat tema conferinței. Au vorbit următorii preoți: Marian Toader, parohia Pietroiu, Protopopiatul Fetești, Ioan Germin Popa, parohia Gârbovi II, Protopopiatul Urziceni, Iustin Voicu, parohia Tovărășia, Protopopiatul Slobozia, Dorinel Necșulescu, parohia Malu Vechi, Protopopiatul Urziceni, Ciprian Piperea, parohia Stațiunea Mărculești și Laurențiu Popa, parohia Gura Văii, Protopopiatul Slobozia.

La sfârșitul conferinței Preasfinția Sa a dat cuvântul părinților consilieri, care au prezentat problemele actuale din Episcopia noastră.

Biroul de presă al Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor
0%
încărcat
Se încarcă
Identificat Control
Identificat Control
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...
Identificat...